Ce mediem

Ce mediem

De principiu, partile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere in mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte in materie civila, de familie, in materie penala, comerciala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de Legea nr.192/2006.

Totodata, “Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si conflictelor din domeniul protectiei consumatorilor, in cazul in care consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectarii clauzelor contractuale ori a garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contactele incheiate intre consumatori si agentii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute de legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor.” (art.2 alin. 2 din Legea nr.192/2006 modificata si completata).

Domenii in care va putem ajuta cu servicii de mediere in Bucuresti:

Mediere Conflicte in Familie

Mediere-Conflicte-Familie

  • pot fi mediate neintelegeri legate de continuarea casatoriei, drepturi parintesti, intretinerea copiilor, etc.

Afla mai multe >>

Mediere Plangeri Penale

Mediere-Plangeri-Penale

  • pentru infractiuni in care, potrivit legii, retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala

Afla mai multe >>

Mediere in Partaj/Succesiuni

Mediere-Partaj-Succesiuni

  • medierea in caz de divort sau cea succesorala se finalizeaza cu Acordul de Mediere care poate fi prezentat la notar sau in fata instantei

Afla mai multe >>

Mediere in Conflicte de Munca

Mediere-Conflicte-Munca

  • conflicte legate de contracte: contract individual de munca sau contract colectiv de munca
  • neintelegeri intre angajati

Afla mai multe >>

Mediere in Litigii Comerciale

Mediere-Litigii-Comerciale

  • conflicte intre asociati sau pateneri de afaceri
  • conflicte legate de contracte, de plati, de cesiune parti sociale, etc.

Afla mai multe >>

Mediere in cazuri de Malpraxis

Mediere-Malpraxis

  • creeaza un climat de comunicare intre pacient si medic sau reprezentantul institutiei medicale si faciliteaza perfectarea unei intelegeri

Afla mai multe >>

NU POT FACE obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege.” (art.2 alin.4 din Legea nr.192/2006 modificata prin Legea nr.115/2012).

Pentru mai multe informatii sau pentru a programa o intalnire, ne puteti contacta telefonic la 0744.571.090 sau 0764.994.691 ori la adresa de e-mail: simopetcu@yahoo.com.

Pentru mai multe detalii accesati link-ul: Contact